Singurătatea

A fi „singur” poate fi un lucru extraordinar de bun sau groaznic de rău.  Totul depinde de circumstanță.

În primul rând, singurătatea poate însemna faptul de a fi singur (în limba engleză, alone).  Înseamnă să fii doar tu – pe stradă, în casă, în natură, oriunde ai fi – și să nu fii însoțit de nimeni.  Această situație poate fi foarte binevenită, mai ales după o zi agitată.  Cu toții avem nevoie din când în când de momente de liniște în care suntem singuri cu gândurile și sentimentele noastre, în care putem respira liniștiți, fără ca nimeni să ne solicite atenția sau ajutorul, și fără a avea grija nimănui. 

Însă celălalt înțeles al cuvântului se referă la o stare, o trăire, un sentiment că ești izolat, respins sau pur și simplu singur în această lume (loneliness, lb. engleză).  Cred că fiecare om de pe fața pământului a trăit acest sentiment măcar o dată în viață.  Acest fel de singurătate nu este rezervat doar celor necăsătoriți sau celor ce locuiesc singuri.  Această singurătate poate fi resimțită în mijlocul unei mulțimi, în agitație și chiar în mijlocul bucuriei și a celebrării.  Această singurătate este un deșert sufletesc, o durere constantă și un izvor de lacrimi.

Dumnezeu nu a intenționat ca noi să suferim de singurătate.  La început, după ce a creat întregul univers, cu munți și văi, oceane și râuri, plante și animale, Dumnezeu S-a uitat peste tot ce a făcut și a declarat că „toate sunt bune!”  Însă a existat ceva care nu a fost în regulă.  Singurul lucru care nu a fost bine din întreaga creație a lui Dumnezeu a fost faptul că omul a fost singur.  Și așa a fost creată Eva și a fost instituită prima familie, care avea să fie componenta de bază a societății.  Dumnezeu a creat omul ca o ființă socială și l-a pus într-o familie și într-o comunitate de oameni. 

Avem nevoie de oameni și de relații apropiate.  Pentru unii, aceste relații se găsesci în cadrul familiei – cu părinții, partenerul și copiii.  Alții, care nu au familie, sau care trăiesc departe de ea, vor găsi comunitate în grupul de prieteni cu care se înconjoară. 

Ca și biserică, suntem Trupul lui Cristos, în care fiecare membru își are locul lui, și în care noi toți depindem unii de alții și ne îngrijim unii de alții.  Dacă unul suferă, toți suferim.  Dacă unul se bucură, cu toții ne bucurăm (vezi I Corinteni 12).  Singurătatea nu-și are locul în Biserica lui Cristos.  Suntem chemați să purtăm poverile unul altuia și să fim alături de frații și surorile noastre – de ceilalți creștini care fac parte din marea familie a lui Dumnezeu.

Eu mă rog ca în Biserica Kairos, nimeni să nu se simtă izolat sau singur.  Mă rog ca fiecare om ce intră pe ușă să fie întâmpinat cu un zâmbet cald și o strângere de mână.  Mă rog ca fiecare să înțeleagă că întrebarea „Ce mai faci?” nu este niciodată adresată doar din obișnuință sau de formă, ci vine dintr-o dorință sinceră de a afla cum îți este sufletul.  Mă rog ca fiecare membru al bisericii să întindă o mână de ajutor spre cei care nu au pe nimeni.  Mă rog să fim familia lui Dumnezeu pentru cei ce nu au familie.  Mă rog să fim o comunitate pentru cei singuri.  

Dumnezeu să ne ajute!

Rebecca Mace

Posted in: