Închinare prin... citire!

La Kairos, închinarea înseamnă mai mult decât muzică.  Pentru noi, închinarea înseamnă a-L glorifica pe Dumnezeu prin vocile și inimile noastre.  De aceea, la programele noastre de duminică, cam o dată pe lună momentul de închinare are loc prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia.

Eu personal sunt pasionată de citirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserică.  Eu cred că trebuie să punem accent tot mai mare pe lectura Bibliei în programele noastre - bineînțeles, să fie citită clar, rar și cu intonația potrivită!  Iată de ce pun atâta preț pe acest mod de închinare:

1. Închinarea colectivă prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu este... Biblică!
Atunci când Neemia și Ezra lucrau la restaurarea Templului lui Dumnezeu, au strâns tot poporul pentru o zi întreaga de închinare... ascultând citirea Cărții Legii lui Moise. Toți oamenii - bărbați, femei și copii - au stat și au ascultat cuvintele lui Dumnezeu și I s-au închinat.

2. Biblia ni-L revelează pe Dumnezeu
Cum ne putem închina lui Dumnezeu dacă nu știm cum este El?  Dacă nu știm caracterul Lui, sau cât de puternic este?  Aceste lucruri le aflăm din Biblie.

3. Biblia ne învață tot ce avem nevoie pentru a trăi în relație cu Dumnezeu
Închinarea are de-a face cu apropierea noastră de Dumnezeu, cu dezvoltarea unei relații mai apropiate cu Dumnezeu.  Modul prin care putem trăi în voia lui Dumnezeu ne este prezentat în Biblie.  Cuvintele Biblie ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu.

4. Cuvântul lui Dumnezeu este puternic!
Dumnezeu a creat totul - absolut totul - prin cuvintele Sale.  Cuvintele lui Dumnezeu au puterea de a crea, de a distruge, de a aduce în ființă lucruri care încă nu sunt, de a vindeca, de a muta munții,.. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a ne schimba viețile - dacă suntem gata să ascultăm cuvintele Lui și să trăim conform lor.

Rebecca Mace

Read More

După înviere

Imagine: Waiting for the Word

Anul acesta, m-am surprins gândindu-mă mai mult la experiența ucenicilor la primul Paște.  Mi-am dat seama că aceștia au trăit cu totul altceva decât simțim noi când ținem această sărbătoare. Ei au trăit emoții puternice precum teamă, dezamăgire, deznădejde, disperare, tristețe - sentimente străine nouă în această perioadă.  Problema este că noi știm deja cum se termină povestea.  Atunci când vorbim despre moartea lui Isus, aproape întotdeauna continuăm cu „...iar după trei zile a înviat!”  Noi știm că suferința lui Isus a făcut parte din planul lui Dumnezeu - dar ucenicii nu au înțeles acest lucru decât mai târziu.

În duminica de Paște, ne amintim faptul că Isus S-a arătat ucenicilor Lui, spulberând orice umbră de îndoială și dovedind învierea Lui în trup.  Știm că în următoarele 40 de zile, El a umblat pe pământ și a petrecut timp cu ucenicii Lui, până S-a înălțat la cer. Este foarte ușor să ne gândim că, în acele săptămâni după înviere, toate problemele ucenicilor au fost rezolvate, că au fost plini de bucurie și nimic nu le-a mai fost greu.  Însă nu cred că a fost așa de simplu.

În Evanghelia lui Ioan, citim că Isus S-a arătat ucenicilor Lui în duminica învierii, dar apoi abia peste opt zile li S-a arătat din nou, când Toma a fost împreună cu ei.  Apoi, după ceva timp, șapte din ucenicii lui Isus s-au dus noaptea la pescuit.  Când se pregăteau să plece acasă dimineața, au observat că este cineva la mal care îi urmărește.  Acest om strigă către ei și le spune cum să facă ca să prindă pești.  Abia după ce ascultă de el și prind o mulțime de pești, își dau seama că este Isus.  Urmează un grătar pe plajă (sunt convinsă că nu au uitat cât au trăit momentele acelea), și discuții de suflet cu Isus.

Ceea ce m-a impresionat la aceste pasaje este faptul că ucenicii au fost încă dezorientați - deși știau că Isus a înviat!  Ei erau obișuiți să umble cu Isus zilnic, și probabil că s-au așteptat ca după învierea Lui, Isus să Își reia vechile obiceiuri.  Dar El nu a făcut acest lucru.  Nu S-a întors la lucrarea Lui de a călători din oraș în oraș, predicând Evanghelia și vindecându-i pe cei bolnavi.  Nici nu știm dacă El S-a arătat altor persoane decât ucenicilor Lui în acele 40 de zile.  Cred că a fost o perioadă foarte grea pentru ucenici. Au trăit cea mai puternică durere - urmată de cea mai mare bucurie - însă a urmat un timp de întrebări, de căutări, și de dezorientare.

Eu sunt bucuroasă că astăzi cunosc întreaga poveste.  Sunt bucuroasă să știu că învățăturile lui Isus și lucrarea Lui nu s-au pierdut, ci au continuat prin biserică, peste ani, până chiar azi.  Sunt bucuroasă că știu că Isus este prezent cu fiecare credincios prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.  Dar cred că îmi este de folos și să mă uit înapoi din când în când, și să încerc să înțeleg ce au trăit ucenicii în primul Paște. Oarecum și datorita lor, suntem noi astăzi!

Rebecca Mace

Read More

The darkest day

Today, in Romania and the rest of the Orthodox world, it is Holy Saturday, the day before Easter Sunday. Today, many people are busy preparing for the celebration of Easter - cooking, baking, ironing clothes, getting haircuts, etc.  Easter here is an important event for most people, and thousands will be out at midnight for the traditional Resurrection service, where everyone lights a candle as a reminder that Jesus, the Light of the World, was raised from the dead and now shines forever!

I can't help thinking, though, how different our preparations for Easter are, compared with the experiences of Jesus' followers, on the day before His resurrection.  I imagine that was truly the darkest and longest day for them.

On the previous day, they'd suffered the shock and trauma of seeing their beloved Master, Teacher, Miracle-Worker and Friend betrayed, falsely accused, beaten to within an inch of His life - and then put on a cross and killed.  They'd seen it with their own eyes - and yet it was impossible to take in and understand.  They'd had high hopes that He was the Messiah, the One who would restore God's rule to His land, who would reign as King in Jerusalem.  They'd imagined years ahead in which sickness would be eradicated through one single word or touch, when corrupt religious leaders would be silenced and dethroned, and when all would come and bow in worship to Him, the Holy One.  They'd believed that peace had come to earth and that all would be well.  But in just one day, their dreams and beliefs were shattered into a million different pieces.

What went through the disciples' minds on that Saturday?  Were they replaying in their minds every word that Jesus had said to them, trying to make sense of it?  Were they angry that He had just let it happen - when He obviously had so much power that He could have stopped it all with His words?  Or were they just gutted, torn apart with grief and mourning for the One they had come to love so much?

I believe that, during that dark, dark Saturday, in the middle of their grief, Jesus' followers remembered that He had told them He would rise again on the third day.  After all, they knew that Pilate had ordered soldiers to guard the tomb, just in case.  Yet, I believe there was a battle in their minds and hearts - a battle between belief and doubt.  I imagine they desperately wanted to believe that Jesus would come back to life - yet it was such an unimaginable idea!  True, Jesus had raised people back to life - but He had done it with His words and His touch.  Who could do that for Him now?  Also, it was clear to them they had misunderstood Jesus' teaching on the Kingdom of God.  What if they had misunderstood this too?

I believe there are many times when we too are caught in a struggle between faith and doubt.  When we desperately want to believe that God is in control, but it is so hard for us to accept what we see around us. Let us take courage from the way Jesus accepted and reassured His followers after His resurrection, and pray, together with the father of the sick child healed by Jesus:  "Lord, I believe: help my unbelief!"

Rebecca Mace

Read More

Ca un joc de puzzle

Imagine: Curt Smith (www.flickr.com/photos/curtsm)

În ultimele săptămâni, m-a prins „virusul” de a face puzzle - și nu orice puzzle, ci puzzle-uri cu 1,000 de piese!  Am descoperit din nou satisfacția de a lua o grămadă de bucățele - care nu par a avea legătură una cu alta - și de a le potrivi încet-încet, până formează o imagine completă.  

Acest joc de puzzle m-a făcut să mă gândesc și la viață.  De multe ori, viața noastră se aseamănă cu grămada de piese vărsate pe masă la începutul jocului.  Ne simțim frânți și confuzi. Nu înțelegem cum se vor putea potrivi vreodată toate gândurile, problemele, emoțiile și întâmplările din viața noastră.  Însă Dumnezeu ia toate aceste piese - toate aspectele vieților noastre - și ne duce într-un proces de întregire.  Ne conduce să Îl cunoaștem pe El și să ne cunoaștem pe noi înșine.  Ne ajută să găsim un scop în viață și ne face cunoscută chemarea Lui pentru noi.  Ne arată calitățile, talentele, aptitudinile și darurile pe care El le-a sădit și cultivat în noi.  

Însă în cele mai multe jocuri de puzzle, la un moment dat se ajunge la un impas.  Poate sunt foarte multe piese negre, și pur și simplu nu le poți găsi locul!  Sau poate este o porțiune mare de iarbă, și orice piesă verde pare că s-ar potrivi oriunde.  

Tot așa, și în călătoria noastră prin viață cu Dumnezeu, uneori dăm de perioade dificile când - deși imaginea întreagă este aproape clară și știm unde ne este destinația - totuși nu putem vedea rezolvarea situației în care ne aflăm.  Nu reușim să ne găsim liniștea sufletească.  Nu putem birui acel păcat, care parcă stă lipit de noi.  Relația cu acea persoană apropiată nu este cum trebuie.  Pot fi o sumedenie de asemenea situații.

Eu cred că Dumnezeu îngăduie aceste momente grele în viață pentru a ne învăța să ne încredem în El.  Toate piesele vieților noastre sunt în mâna Lui, și El știe cum să le potrivească.  Dar în acest proces, vrea să ne punem credința în El și să lucrăm împreună cu El.  

Iar la final, când puzzle-ul va fi rezolvat și imaginea vieții noastre va fi completă, ce vom vedea?  Vom vedea imaginea chipului Lui - exprimat prin unicitatea vieților noastre.

Să ne încredințăm viețile în mâinile lui Dumnezeu, fiindcă doar El poate face din ele o capodoperă pentru gloria Sa!  

Rebecca Mace

Read More