Iron that dress!

By Palmer, Alfred T., photographer. [Public domain], via Wikimedia Commons

We all dream about making a change in someone’s life.  We think that perhaps if we did this or if we did that, we could alter their whole outlook on life.  In our parenting years, we believe that if we set enough rules we can save our children the heartbreak that we ourselves went through, or protect them from the world or from some of our personal fears. 

But actually, being on this side of parenting, I realise that actually there’s very little I can do to save my children or indeed anyone else’s children from doing exactly what they want to do.  I can guide, teach and beg, but the end decision is that of the said person. 

The only true answer to our problems is to love.  Judging doesn’t work.  It only alienates and separates.  The single sure way to win someone’s heart is to love them and to live by example so they want to follow.  No quick fix, it takes time and patience and above all…LOVE!!

When my mother, also called Wendy, was a young girl, she was brought up by a single uncle, her father's brother (her father had divorced her mother and remarried).  This uncle later married a Godly lady, but they themselves never had biological children, instead struggling to bring up two beautiful little girls, my Mum and her sister Christian, two years her junior. 

It wasn’t easy to make decisions for someone else’s children, but this was their lot and they did it bravely.  Yolande, as her Aunt was called, never preached to Wendy.  She tried to live her life by example.  It couldn’t have been easy as the girls grew and developed their own personalities.  My mother was a fiery redhead who had learned to fight for her little sister against all the odds. Although brought up with a distant knowledge of God, she had no relationship with Him as such. 

But, she loved to dance.  It was just after the war and there hadn't been much happiness around, but the release that dancing brought made life a bit brighter.  Of course, Yolande, as a devout and strict Christian in those days, did not believe in dancing.  But wisely she never criticised my Mum when she left for the dances in the small local halls. The lads all dressed up and the girls made great effort to be as beautiful as they could be with the limited resources they had.  My mum told me often about how the girls dyed their legs with the colour in tea and drew a straight line up the back of their legs to give the appearance of wearing tights.  In those days, a much stricter dress code was observed and everyone tried their best to keep up the tradition. 

On many nights, when my Mum came home from work, my Aunt Yolande would be getting my Mum’s clothes ready for her to leave as quickly as possible.  She would iron her dress to make sure she was the ‘belle of the ball’ and polish her shoes.  My mother, being young, often took it for granted, but one night as she hurriedly painted her legs for the dance, she looked at the older lady and inquired, “Why are you ironing my dress to help me go to a dance, when you yourself do not believe in going to them?”  Yolande quickly responded, “I want you to look your best and to enjoy every moment you have there, as it’s the only heaven you’re going to have.”  Those words pierced my mother’s young heart and all night as she danced around the hall, she kept hearing the words, “this is the only heaven you will have”. It wasn’t said out of spite, or to make her feel bad: it was said out of a heart of love.  Her aunt kept preparing her clothes and ironing her dresses, but her words penetrated my mother’s heart.

What if this was the only heaven she would enjoy?  What if there was nothing else after death?  Suddenly she began to search and ask questions of this lady who was showing such kindness.  Yolande never spoke much regarding her beliefs, but when asked could give a sure and steadfast account of what God had done for her and how He was willing to do it for all who came to Him in sincerity. 

It led of course to my Mother finding God and living her life for Him, bringing us all up to know Him as our own personal Saviour.  How could ironing a dress have had this possible consequence?  How could someone show that God was real just by the way they lived their life?  It was only through the manifestation of love.  If preaching were to save the world, everyone would be saved by now.  But love is the key. 

Many of us struggle with the fear that maybe some of our loved ones will miss the call of God.  They seem to have turned their backs on Him and are living according to their own plan for their lives. But, take courage, where there’s life – there’s hope!

If you feel despair, if you think your love for someone isn’t having an effect, then just keep on going.  It may take longer than we hoped, maybe longer than we can understand, but my simple hope is that if we keep on loving, God will do the work and ‘restore’ the years that the locust has eaten.

Keep ‘ironing the dress’, keep ‘polishing the shoes’. Do all things possible to live the gospel.  Leave the rest up to an ‘all knowing and powerful God’. 

Wendy Tomin

Co-Pastor, Kairos Christian Centre

Read More

In this world... but not of this world

So often, we think that when we become Christians, we need to totally denounce all our friendships, our relationships and separate ourselves from all that we've known so far.  We are indoctrinated into believing that the least possible contact with ‘the world’ is what’s needed for us to be holy and to purify ourselves unto God.  The only thing is that by doing this, we minimise the power of God in our lives.  His power is strong enough to sustain us through every difficulty and trial that we will go through.  What we don’t realise is that God’s desire is for us to live our lives with our fellow men and learn to overcome the circumstances that come our way. 

It’s so amusing and sad to see Christians almost isolating themselves from people, won’t eat at the same table, won’t mingle with anyone who is not in their church and to be honest this is the very opposite to the teachings of Jesus.  I have known groups of Christians who set a different table for members of their very own family if they had not ‘converted’ into their church.  The ‘Christians’ insisted that this was God’s will – not to ‘fellowship’ with the world.

But how then can we be light in the middle of the darkness in the world?  How can we influence the lives of the people around us, show them the way to Christ and love them into the Kingdom… if we isolate ourselves from them?

I wonder… how far have we come from understanding the heart of God?

Wendy Tomin

Co-Pastor, Kairos Church

Read More

Frica întâlnește Credința

Ca și ființă umană, ai experimentat deja frica și vei mai avea momente în care o vei experimenta.  Frica este ceva cu care ne luptăm încă de mici.  Poate să îți fie frică de întuneric, frică să fii singur, frică de clovni, frică de insecte, sau frică că ceva rău o să se întâmple unei persoane pe care o iubești. 

Când eram copil, îmi era frică de întuneric.  Ca și copil, îmi aduc aminte că mama tot timpul avea o veioză aprinsă în timpul nopții că dacă cumva ne trezim să mergem la toaletă să putem vedea și totodată să nu ne fie frică.  Ideea era că dacă ne trezeam și era beznă și ne era frică să mergem la toaletă o trezeam pe ea să vină cu noi.  Era benefic pentru ea ca să putem merge la toaletă singuri.  Un alt motiv pentru care aveam o veioză aprinsă în timpul nopții era că la vremea aceea dormeam cinci într-o cameră și era important să putem vedea să nu călcăm unul peste altul.  Sunt amuzat și nu mă pot opri din zâmbit în timp ce-mi amintesc de aceste momente.

Ție de ce îți este frică?

Am auzit pe cineva spunând că îi este frică de oameni, pe altcineva că îi este frică să ia o decizie, pe altcineva că este paralizat de frică când este vorba să se gândească la viitor, pe altcineva că îi este frică că va ramâne singur și nu va gasi pe nimeni care să-l iubească, și pe altcineva că îi este frică că nu este acolo unde ar trebui să fie, că este prins ca într-o închisoare din care nu mai poate ieși...  Oh, suntem cuprinși de așa de multe frici!

Dumnezeu știa că noi ne vom lupta cu acest lucru numit frică și s-a asigurat ca acest cuvânt să fie menționat în Biblie de peste 300 de ori.  De nenumărate ori Dumnezeu spune: „Nu te teme.”

Nu te teme?  Cum poate fi posibil acest lucru când trăim în fiecare zi în nesiguranță și tot ce auzim, de la știri până la conferințele de presă ale guvernului, parcă sunt făcute să cauzeze frică, teamă și o oarecare instabilitate.

Lumea noastră este plină de frică.  De ce să nu ne fie frică?  Pentru că Dumnezeu spune să nu ne fie frică...

Isaia 41:10 (NTLR)

„Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine!

    Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău!

Eu te voi întări, te voi ajuta

    şi te voi sprijini cu dreapta Mea izbăvitoare!”

Dumnezeu este cu noi indiferent de frica cauzată de provocările vieții, de sistemul în care trăim și de știrile pe care le auzim.  El ne promite că până la urmă totul va fi OK!  De ce?  Pentru că El este în control, El este suveran și nimic din ceea ce se întâmplă nu se întâmplă fără voia Lui.  Pentru că viitorul meu este în mâna Lui, pentru că viața mea este în mâna Lui.  Pentru că El este Dumnezeul meu și eu sunt copilul Lui.  Și atunci când El spune să nu mă tem, ar trebui să fac bine să nu mă tem chiar dacă mă tem, pentru că asta arată credință; și atunci când îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt, Îl onorez.

Am auzit spunându-se că frica nu este altceva decât neîncredere sau lipsa credinței.  Dacă Dumnezeu mă încurajează și îmi spune prin Cuvântul Său să nu mă tem și să nu mă înspăimânt, înseamnă că El știe mai bine ca mine ce urmează.  El vede ceea ce eu nu văd... de aceea ar fi bine să mă încred în El.  El vede mai departe decât mine!

Frica înfrânge mai mulţi oameni decât orice altceva din această lume. - citat din Ralph Waldo Emerson

Dumnezeu ne ajută.  Noi nu putem singuri.  El ne dă Cuvântul Lui ca să locuiască în inimile noastre atunci când suntem speriați, Duhul Lui să ne mângăie, să ne învețe și să ne conducă, prieteni care umblă cu Isus să ne ajute cu rugăciune și prietenie.  Noi, liderii voștrii suntem aici ca să vă susținem, să vă ajutăm să mergeți înainte chiar dacă vă este frică – nu negând frica, ci acceptând-o și acționând în ciuda ei. 

Noi, liderii voștrii, suntem aici să vă conducem prin exemplu.

Sava Tomin

Pastor, Centrul Creștin Kairos

Read More

How far will we go?

These words have been coming to me all morning. The question raises its head over and over again: How far am I willing to love people into the Kingdom?  Am I willing to lay aside the long-standing mistaken beliefs that I was brought up with?  Am I able to overcome my own prejudices of who can or who cannot come to our church?  Can I lay aside my judgemental thoughts about who is acceptable to God? 

First impressions so easily cloud our minds.  The style of clothing, the hair, the make-up, the piercings, the tattoos… but in God’s eyes He doesn’t even see these things. He sees the heart that is lost - maybe even not seeking after Him, but a soul nevertheless.  If we are to be God’s eyes and ears, surely our borders will have to broaden somewhat.

We judge by what we see, but how much worse are the things we don’t see!  Yet they go unnoticed by the human eye.   One of our main values in Kairos is to be “fara masca” – without a mask – and to be as blatantly honest as possible.  Things that run “under cover” cause so much pain in the long term.  They cannot be dealt with and so they fester under the surface, causing so much more damage.  I believe the devil tries to use our “secret” sins as blackmail, which is such a devastating experience for everyone concerned.

As Christians we are called to be like Jesus.  Jesus never lied. He did not walk in deceit, nor pride. We are all sinners in various degrees. Hidden sins are binding on so many levels.  As long as nobody knows, we are held in bondage by the very “sin” we are called to leave behind.  The devil then has free access to use it against us as blackmail, which totally holds us in captivity. I’m glad it says in the Bible in Matthew 5:25 “Agree with your adversary quickly.”  Secret sin leaves us feeling dirty and empty, and causes a vicious circle which in turn ensnares us even further!

It seems such a simple thing, but actually Christians are held in so much bondage with secret sin. When it comes down to brass tacks, we’ve all done the same thing, though maybe in a different way.  Perhaps we thought about doing it, or we did it, but both of these are sinful, so we need to be released. The good news is that full forgiveness and release is available through the blood of Jesus – and it’s offered freely to all!

Who are we willing to accept in Kairos?  Anyone who comes through the door, be it sinner or saint - of any persuasion, of any religion, of any colour, of any minority, of any inclination. Then what do we plan to do?  As Jesus would do, we plan to love them.  Will it be easy? Was it always easy for Jesus?  He dealt with some odd characters, but love them He did, and we will too.  By His grace and strength, everyone will be welcome.

Wendy Tomin

Co-Pastor, Kairos Christian Centre

Read More

Unde vrei să ajungi?

Cei care își amintesc de trupa creștină „Born Again” și de melodiile lor de prin anii 2000, s-ar putea să cunoască melodia genială, numită „Aleg”.   Prima parte din versuri sună așa:

E frig, e noapte, e târziu, stai în stație, tramvai trec multe, dar... în direcția opusă.

Te-ai gândit s-o iei pe jos dar ți-e „nu știu cum” fiindcă e departe, e frig, e greu.

Dar unde vrei tu să ajungi... nu se merge cu tramvaiul.

Ți-ai dat toți banii pe-un bilet și stai în stație de 30 de minute.  Nu vrei să pleci, nu vrei să stai, nu vrei biletul să-l arunci, ocazii-o să mai ai.

Dar unde vrei tu să ajungi... nu se merge cu tramvaiul.

(Versuri copyright Born Again)

Melodia vorbește despre decizii și alegeri.  Folosește exemplul unei decizii banale - dacă merită să aștept tramvaiul sau nu - pentru a atrage atenție asupra întrebării fundamentale care ne bântuie de fapt pe toți: unde vrei să ajungi?  

Există o vorbă destul de cunoscută, atribuită lui Zig Ziglar, care spune așa: „Dacă nu vrei să țintești nicăieri, totuși vei reuși.”  Este adevărat.  Fără o țintă clară, ne va fi aproape imposibil să luăm decizii și să facem alegeri în viață - și nu vom ajunge nicăieri.  

Poate știm că vrem o schimbare în viață.  Poate am identificat faptul că nu ne este bine, sau că lucrurile nu merg așa cum vrem.  Însă nu este destul doar să constatăm situația de fapt. Înainte să pornim pe drumul ascendent de schimbare, trebuie să cunoaștem destinația dorită.  Trebuie să îndrăznim să visăm și să ne imaginăm acel viitor în care sufletul nostru tânjește să ajungă. Iar în acea destinație, așa cum spune melodia, „nu se merge cu tramvaiul...” 

Dumnezeu a pregătit pentru fiecare dintre noi o destinație glorioasă și un viitor plin de speranță.  El ne așteaptă cu brațele deschise, însă El nu forțează pe nimeni să accepte darul dragostei Lui.  Întrebarea ne este adresată fiecăruia: unde vrei să ajungi? 

Tu cum răspunzi?

Rebecca Mace

Read More

A Broken Vessel

Very often, things that fall or are dropped shatter and lie in pieces on the floor.  If they're of value to us, the feeling of loss can overwhelm us as we realise that something that was very precious to us is gone forever in its original form.  We've all tried to glue a piece of an ornament back on, but very seldom with success, as even if it's a hairline crack, it's still visible to the naked eye. Most times we pick up the pieces and throw them away, to save us the pain of seeing it on the shelf in a form that it didn't have before.  I'm so thankful God isn't like that!

At various times in our lives, we unwillingly – and often undeservedly – go through experiences that crush us to the core.  We are unfairly dismissed, unkindly judged, used and sometimes threatened, till nothing of ourselves is recognisable. It takes us every inch of our diminished dignity to crawl under a stone until the storm passes us by, broken and battered by circumstances in life that we just didn't see heading our way. Often we are wrongly accused, and this makes the pain even deeper.  Anger, unforgiveness, disappointment, disillusionment, betrayal… emotions too abundant to mention kick in.

But – and it’s a big but – from personal experience I know that if we can throw our pain and our loss onto God, He can take our desperate calls for help and turn them into a great testimony of His mercy and grace!  He takes the broken pieces and He holds them in His hand. We have but one thing to do, and that's to yield totally to Him. As king David said, it is better to fall into the hands of a mighty God, than into the hands of any human being.

The only thing – and it's not a small thing – that can stop the healing process in our lives is if we do not accept the fact that we have made mistakes. If we are unwilling to ‘own’ our sin, if we continue to blame others for our misdemeanours, we will be like the children of Israel who walked for forty years and only covered a small area of land.  None of us have forty years to waste going in circles, and the quicker we can recognise our mistakes, the better it will be for ourselves ultimately, although excruciatingly painful in the present.

In my long(ish) lifetime, I've been at both sides of this argument.  I've sinned and been accused, fought for my rights, argued, complained bitterly, eventually realising that unless I repent, I have no hope of reconciliation with God, and actually He is the only important Person in this equation.  Through a very long and painful process, after ‘being dropped’, ‘broken into a million pieces’, the Grace of God reached down and picked me up.  I will never be the same again.  I have many ‘hair line cracks’ but He put me together again and gave me a new opportunity to learn to know Him all over again.  Disappointingly, I've also discovered that while it's bad enough to have sinned and to know you have sinned, it's even more painful to be in a place of total brokenness because of the actions of others, accused of something you haven't done.  Yet God also lives there.

I've discovered something wonderful, and I can say it with assurance. God painstakingly takes the broken pieces of our lives, our dreams, our relationships, our ministries, and He rebuilds us into a different person than we were before: a more gracious, understanding and merciful person. He makes us more patient, longsuffering and wise, using our pain to shape us into the image He wants us to be.

If we could only learn from those who tell us to walk uprightly, to keep as far away from sin as we possibly can, we would save ourselves so much injury and pain.  We often learn when it's almost too late and we've lost our dreams and our most precious jewels.

My emphatic desire is to walk before God in as much sincerity as I possibly can. To be ‘without a mask’, so that all double standards are utterly destroyed, and for those around me to see me as a ‘broken vessel’, cracked and bruised but eternally grateful for a second chance.  Only He can hold me lovingly enough to make me whole again.

Wendy Tomin

Co-Pastor, Kairos Church Timisoara

Read More

E atât de ușor să faci o diferență!

Sunt atâtea nevoi în lumea noastră.  Sunt mulți săraci... mulți oameni fără adăpost... mulți copii care nu au îmbrăcăminte și încălțăminte... multe mame care se luptă singure.  Privind toate aceste nevoi, putem foarte ușor să ne lăsăm pradă disperării și chiar resemnării, gândindu-ne că nu avem cum să ajutăm; că nu putem rezolva problema.  Într-un fel, am avea dreptate, fiindcă nu vom reuși să rezolvăm problema sărăciei la scara globală.  (Chiar și Isus ne spune că întodeauna îi vom avea pe cei săraci lângă noi.)

Uneori ne uităm la alți oameni și ne așteptăm ca ei să intervină și să rezolve problema.  Ne uităm la liderii comunității, la politicieni și la liderii religioși, și ne așteptăm că ei să vină cu soluții.  De cele mai multe ori, vom rămâne dezamăgiți, fiindcă aceste persoane nu pot să rezolve în întregime problemele oamenilor. Nu ar trebui să așteptăm doar ca alții să intervină.  Fiecare dintre noi poate să facă o diferență reală  - chiar dacă aduce bine doar în viața unui singur om.

Cum putem face o diferență?  Prin lucruri mici.  Majoritatea dintre noi, deși nu suntem bogați, totuși avem destule resurse financiare pentru a putea cumpăra o pungă de fasole în plus în fiecare săptămână, pentru altcineva.  Sau un kilogram de făină.  Sau un litru de ulei.  Iar cu toții avem în dulap haine pe care nu le mai purtăm (fie că ne-au rămas mici, fie că pur și simplu ne-am plictisit de ele), care ar mai putea fi purtate de cineva.

Cum ar fi dacă fiecare dintre noi am pune câte puțin de-o parte, pentru oamenii care au nevoi?  Cum ar fi dacă la fiecare loc de muncă, școală, biserică sau instituție, ar fi un loc în care membrii comunității aduc mâncare și haine pentru cei săraci?  Cum ar fi dacă fiecare dintre noi și-ar face partea?

Eu nu cred că vom reuși să vedem o lume fără sărăcie aici pe pământ, însă cred că putem vedea o reală schimbare.  Putem pune un zâmbet pe fața unei mame care nu știe de unde îi vine următoarea masă. Putem ajuta un copil să meargă la școală, cu rechizite noi și un ghiozdan frumos.  Putem să ducem o pătură caldă unei bătrâne cu pensie mică.

Așa cum ne-a încurajat pastorul asistent Răzvan Lupșescu într-o predică recentă, haideți să „Fim schimbarea pe care vrem să o vedem în jurul nostru!”

Dacă vrei să donezi haine sau alimente și nu știi unde să le duci, le poți aduce la  Cămara lui Iosif, la Kairos.  Toate donațiile primite sunt distribuite oamenilor cu nevoi.

Rebecca Mace

Read More