Închinare prin... citire!

La Kairos, închinarea înseamnă mai mult decât muzică.  Pentru noi, închinarea înseamnă a-L glorifica pe Dumnezeu prin vocile și inimile noastre.  De aceea, la programele noastre de duminică, cam o dată pe lună momentul de închinare are loc prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia.

Eu personal sunt pasionată de citirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserică.  Eu cred că trebuie să punem accent tot mai mare pe lectura Bibliei în programele noastre - bineînțeles, să fie citită clar, rar și cu intonația potrivită!  Iată de ce pun atâta preț pe acest mod de închinare:

1. Închinarea colectivă prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu este... Biblică!
Atunci când Neemia și Ezra lucrau la restaurarea Templului lui Dumnezeu, au strâns tot poporul pentru o zi întreaga de închinare... ascultând citirea Cărții Legii lui Moise. Toți oamenii - bărbați, femei și copii - au stat și au ascultat cuvintele lui Dumnezeu și I s-au închinat.

2. Biblia ni-L revelează pe Dumnezeu
Cum ne putem închina lui Dumnezeu dacă nu știm cum este El?  Dacă nu știm caracterul Lui, sau cât de puternic este?  Aceste lucruri le aflăm din Biblie.

3. Biblia ne învață tot ce avem nevoie pentru a trăi în relație cu Dumnezeu
Închinarea are de-a face cu apropierea noastră de Dumnezeu, cu dezvoltarea unei relații mai apropiate cu Dumnezeu.  Modul prin care putem trăi în voia lui Dumnezeu ne este prezentat în Biblie.  Cuvintele Biblie ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu.

4. Cuvântul lui Dumnezeu este puternic!
Dumnezeu a creat totul - absolut totul - prin cuvintele Sale.  Cuvintele lui Dumnezeu au puterea de a crea, de a distruge, de a aduce în ființă lucruri care încă nu sunt, de a vindeca, de a muta munții,.. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a ne schimba viețile - dacă suntem gata să ascultăm cuvintele Lui și să trăim conform lor.

Rebecca Mace

Read More

După înviere

Imagine: Waiting for the Word

Anul acesta, m-am surprins gândindu-mă mai mult la experiența ucenicilor la primul Paște.  Mi-am dat seama că aceștia au trăit cu totul altceva decât simțim noi când ținem această sărbătoare. Ei au trăit emoții puternice precum teamă, dezamăgire, deznădejde, disperare, tristețe - sentimente străine nouă în această perioadă.  Problema este că noi știm deja cum se termină povestea.  Atunci când vorbim despre moartea lui Isus, aproape întotdeauna continuăm cu „...iar după trei zile a înviat!”  Noi știm că suferința lui Isus a făcut parte din planul lui Dumnezeu - dar ucenicii nu au înțeles acest lucru decât mai târziu.

În duminica de Paște, ne amintim faptul că Isus S-a arătat ucenicilor Lui, spulberând orice umbră de îndoială și dovedind învierea Lui în trup.  Știm că în următoarele 40 de zile, El a umblat pe pământ și a petrecut timp cu ucenicii Lui, până S-a înălțat la cer. Este foarte ușor să ne gândim că, în acele săptămâni după înviere, toate problemele ucenicilor au fost rezolvate, că au fost plini de bucurie și nimic nu le-a mai fost greu.  Însă nu cred că a fost așa de simplu.

În Evanghelia lui Ioan, citim că Isus S-a arătat ucenicilor Lui în duminica învierii, dar apoi abia peste opt zile li S-a arătat din nou, când Toma a fost împreună cu ei.  Apoi, după ceva timp, șapte din ucenicii lui Isus s-au dus noaptea la pescuit.  Când se pregăteau să plece acasă dimineața, au observat că este cineva la mal care îi urmărește.  Acest om strigă către ei și le spune cum să facă ca să prindă pești.  Abia după ce ascultă de el și prind o mulțime de pești, își dau seama că este Isus.  Urmează un grătar pe plajă (sunt convinsă că nu au uitat cât au trăit momentele acelea), și discuții de suflet cu Isus.

Ceea ce m-a impresionat la aceste pasaje este faptul că ucenicii au fost încă dezorientați - deși știau că Isus a înviat!  Ei erau obișuiți să umble cu Isus zilnic, și probabil că s-au așteptat ca după învierea Lui, Isus să Își reia vechile obiceiuri.  Dar El nu a făcut acest lucru.  Nu S-a întors la lucrarea Lui de a călători din oraș în oraș, predicând Evanghelia și vindecându-i pe cei bolnavi.  Nici nu știm dacă El S-a arătat altor persoane decât ucenicilor Lui în acele 40 de zile.  Cred că a fost o perioadă foarte grea pentru ucenici. Au trăit cea mai puternică durere - urmată de cea mai mare bucurie - însă a urmat un timp de întrebări, de căutări, și de dezorientare.

Eu sunt bucuroasă că astăzi cunosc întreaga poveste.  Sunt bucuroasă să știu că învățăturile lui Isus și lucrarea Lui nu s-au pierdut, ci au continuat prin biserică, peste ani, până chiar azi.  Sunt bucuroasă că știu că Isus este prezent cu fiecare credincios prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.  Dar cred că îmi este de folos și să mă uit înapoi din când în când, și să încerc să înțeleg ce au trăit ucenicii în primul Paște. Oarecum și datorita lor, suntem noi astăzi!

Rebecca Mace

Read More

The darkest day

Today, in Romania and the rest of the Orthodox world, it is Holy Saturday, the day before Easter Sunday. Today, many people are busy preparing for the celebration of Easter - cooking, baking, ironing clothes, getting haircuts, etc.  Easter here is an important event for most people, and thousands will be out at midnight for the traditional Resurrection service, where everyone lights a candle as a reminder that Jesus, the Light of the World, was raised from the dead and now shines forever!

I can't help thinking, though, how different our preparations for Easter are, compared with the experiences of Jesus' followers, on the day before His resurrection.  I imagine that was truly the darkest and longest day for them.

On the previous day, they'd suffered the shock and trauma of seeing their beloved Master, Teacher, Miracle-Worker and Friend betrayed, falsely accused, beaten to within an inch of His life - and then put on a cross and killed.  They'd seen it with their own eyes - and yet it was impossible to take in and understand.  They'd had high hopes that He was the Messiah, the One who would restore God's rule to His land, who would reign as King in Jerusalem.  They'd imagined years ahead in which sickness would be eradicated through one single word or touch, when corrupt religious leaders would be silenced and dethroned, and when all would come and bow in worship to Him, the Holy One.  They'd believed that peace had come to earth and that all would be well.  But in just one day, their dreams and beliefs were shattered into a million different pieces.

What went through the disciples' minds on that Saturday?  Were they replaying in their minds every word that Jesus had said to them, trying to make sense of it?  Were they angry that He had just let it happen - when He obviously had so much power that He could have stopped it all with His words?  Or were they just gutted, torn apart with grief and mourning for the One they had come to love so much?

I believe that, during that dark, dark Saturday, in the middle of their grief, Jesus' followers remembered that He had told them He would rise again on the third day.  After all, they knew that Pilate had ordered soldiers to guard the tomb, just in case.  Yet, I believe there was a battle in their minds and hearts - a battle between belief and doubt.  I imagine they desperately wanted to believe that Jesus would come back to life - yet it was such an unimaginable idea!  True, Jesus had raised people back to life - but He had done it with His words and His touch.  Who could do that for Him now?  Also, it was clear to them they had misunderstood Jesus' teaching on the Kingdom of God.  What if they had misunderstood this too?

I believe there are many times when we too are caught in a struggle between faith and doubt.  When we desperately want to believe that God is in control, but it is so hard for us to accept what we see around us. Let us take courage from the way Jesus accepted and reassured His followers after His resurrection, and pray, together with the father of the sick child healed by Jesus:  "Lord, I believe: help my unbelief!"

Rebecca Mace

Read More

Ca un joc de puzzle

Imagine: Curt Smith (www.flickr.com/photos/curtsm)

În ultimele săptămâni, m-a prins „virusul” de a face puzzle - și nu orice puzzle, ci puzzle-uri cu 1,000 de piese!  Am descoperit din nou satisfacția de a lua o grămadă de bucățele - care nu par a avea legătură una cu alta - și de a le potrivi încet-încet, până formează o imagine completă.  

Acest joc de puzzle m-a făcut să mă gândesc și la viață.  De multe ori, viața noastră se aseamănă cu grămada de piese vărsate pe masă la începutul jocului.  Ne simțim frânți și confuzi. Nu înțelegem cum se vor putea potrivi vreodată toate gândurile, problemele, emoțiile și întâmplările din viața noastră.  Însă Dumnezeu ia toate aceste piese - toate aspectele vieților noastre - și ne duce într-un proces de întregire.  Ne conduce să Îl cunoaștem pe El și să ne cunoaștem pe noi înșine.  Ne ajută să găsim un scop în viață și ne face cunoscută chemarea Lui pentru noi.  Ne arată calitățile, talentele, aptitudinile și darurile pe care El le-a sădit și cultivat în noi.  

Însă în cele mai multe jocuri de puzzle, la un moment dat se ajunge la un impas.  Poate sunt foarte multe piese negre, și pur și simplu nu le poți găsi locul!  Sau poate este o porțiune mare de iarbă, și orice piesă verde pare că s-ar potrivi oriunde.  

Tot așa, și în călătoria noastră prin viață cu Dumnezeu, uneori dăm de perioade dificile când - deși imaginea întreagă este aproape clară și știm unde ne este destinația - totuși nu putem vedea rezolvarea situației în care ne aflăm.  Nu reușim să ne găsim liniștea sufletească.  Nu putem birui acel păcat, care parcă stă lipit de noi.  Relația cu acea persoană apropiată nu este cum trebuie.  Pot fi o sumedenie de asemenea situații.

Eu cred că Dumnezeu îngăduie aceste momente grele în viață pentru a ne învăța să ne încredem în El.  Toate piesele vieților noastre sunt în mâna Lui, și El știe cum să le potrivească.  Dar în acest proces, vrea să ne punem credința în El și să lucrăm împreună cu El.  

Iar la final, când puzzle-ul va fi rezolvat și imaginea vieții noastre va fi completă, ce vom vedea?  Vom vedea imaginea chipului Lui - exprimat prin unicitatea vieților noastre.

Să ne încredințăm viețile în mâinile lui Dumnezeu, fiindcă doar El poate face din ele o capodoperă pentru gloria Sa!  

Rebecca Mace

Read More

Without a mask

None of us enjoy being exposed. We all have things or experiences in our lives that we are ashamed of. Things we've done. Places we've been. People we've hurt. But when we come to God, we come as we are. We often forget that He knew us before we were born and that there’s simply nothing He doesn't already know about us. Yet, we continue to hide behind our past and guard it like it we are the only person in the world who has ever been in this mess.

If we could only realise that our healing would be so much faster if we could open our hearts and mouths to let things go! Not just ‘willy nilly’ but to those who are there to help us. We have all heard the saying from Ecclesiastes "...there’s nothing new under the sun..." and when we lay out our paltry lives with all the anxieties and worries that we carry, we realise that we are joining an army of people who have done almost exactly the same. With a few tweaks, we’d be carbon copies!

One of the hardest battles we struggle with is being honest. I know it’s hard to even admit that, but it’s true. We want everyone to love us, and we think that maybe if they knew ‘the real me’ they would have reservations - but that isn't true of real friends. It isn't true of God. He hates the sin, but He loves the "me". It’s a great relief to be free from having to hide, and from covering up. Deceit causes all kinds of sicknesses, and yet we all live with it.

I’m grateful that it is possible to be free from this bondage. I’m grateful that is possible to find healing from fear. It isn’t easy to ‘come clean’, but the feeling of freedom is exhilarating. In my relationship with Sava (because we were mature and came into this marriage both carrying baggage from the past - good and bad), we realised if we were to survive and have a successful life together we would have to be sure all our secrets were on the table. It ensures the demons from our past have less power over our lives, and it frees us from blackmail (in however mild a form).  It allows us to walk confidently forwards without the manipulation that sometimes we have brought on ourselves.

When God called us to open Kairos, we brought this principle with us. One of our core values in Kairos is "fara masca" – ‘without a mask’. These days so many people try to hide their failures – especially in church. If they smoke, they try to hide it from the pastor. If they drink, they try to never be seen with a glass in their hand. If they take drugs, they do their best to appear "normal" especially around anyone from the church. We seem to have missed the point. We’re only hiding from people, but we’re not hiding from God.

"Fara masca"- without a mask – does that mean we are liberal or agree with everything that goes on? Not at all. But we have learned through personal hard experience, to draw a big circle of love. So often churches try to ‘clean the fish’ before it’s caught! We don’t encourage anyone to continue with bad habits, but we do want to draw them into our circle of love. We believe God extends His hand to help those who are in trouble. We believe there is nothing too hard for Him to fix. We believe we need to draw bigger circles of love and to be inclusive.  People who are struggling already know what they need to do - we just need to love them into doing it!

Living without a mask isn't easy. It makes us vulnerable. It leaves us exposed to criticism. But if we want to be free and whole, it’s what we need to do. There’s nothing worse than living a lie. And none of us can criticise, as we all do it. Pride hinders us from being ourselves and allowing God to change us.  Sometimes we enjoy what we’re doing, but forgiveness is what we all need, repentance and then change. I am in no position to think badly about you. I am equally guilty, if not more guilty than most. God is big enough to extend healing to each and every one of us. If only we will remove our mask.

Wendy Tomin

Co-pastor, Kairos Church

Read More

5 pâini și 2 pești

5 pâini și 2 pești.

De atât a fost nevoie ca să hrănească mulțimea de oameni care venea după El. Minune.

Oamenii Îl urmau pe Isus pe când Acesta trăia pe pământ; văzând mulțimea înfometată, lui Isus I s-a făcut milă de ei și le-a spus ucenicilor: „Dați-le să mănânce!”  Ucenicii au răspuns: „N-avem aici decât  5 pâini și 2 pești.”

El a luat pâinile și peștii, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și apoi ucenicii le-au dat mulțimilor să mănânce.

5 pâini și 2 pești. De atât a fost nevoie ca să hrănească mulțimea de oameni care venea după El. Minune.

De o minune ca aceasta am avut și eu parte. Eram prin clasele I-V, era seară, stăteam cu toții la masă  și în mijlocul mesei … o bucată de pâine, uscată parțial. Eu, sora mea cea mare, mama și tata. Nu știu dacă ai mei s-au rugat înainte pentru o minune dar știu sigur că am trăit s-o văd.

Mama a început să taie bucata de pâine: o feliuță pentru tata, o feliuță pentru mine, o feliuță pentru sora mea și o feliuță  pentru ea.  Apoi… Mai vreau o felie!  Eu de colo, că doar eram în „creștere” J și mai un rând de felii a trecut prin fața noastră și bucata de pâine nu se împuțina.

Numeste-o cum vrei, iluzie optică, efect placebo, nu știu, tot ce știu este că am mâncat cu toții, ne-am săturat și a mai rămas. Minune.

Te încurajez astăzi să te uiți în urmă la viața ta, a familiei tale și să cauți să recunoști minunile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru tine la un moment dat. Adu-I mulțumire pentru minunile pe care le-ai trăit. Amintește-ți de binecuvântările din viața ta, spune-I „Mulțumesc!” și dacă azi ai nevoie de o minune, te încurajez să aduci puținul pe care-l ai înaintea Lui și El - doar El - îl poate înmulți.

5 pâini și 2 pești. De atât a fost nevoie ca să hrănească mulțimea de oameni care venea după El. Minune.

Luizi Lupșescu

Read More

In the beginning

Timisoara is a beautiful City in the west of Romania, situated not too far from the Hungarian border.  It is a very Westernised City and because of the thousands of foreign guests that poured into it just after the Revolution, it has become a contradiction in itself to the rest of Romania.  The first time I came here in 1990, with humanitarian aid, I was overwhelmed by the poverty and lack of everyday items, such as sugar and milk and a whole lot more.  I came back many times during that period with different teams, and we often stayed in one of the main hotels in Timisoara. I recall many times when we could not find food or drink – the water was undrinkable – and life was very hard for the people.

Although now times have changed for most people in this city, there is still a great divide between those ‘who have’ and those ‘who have not’.  The poverty is hidden by the huge amount of expensive cars that are driven around the city, but the poverty is still here for many thousands of people. But this is the city God called us to plant our church in, and so here we are. It has around 400,000 inhabitants with a student population of around 40,000 from all over the world.

There are so many wonderful churches here in the city and one would wonder why God had called us to plant another – but call us He did, and we’re so thankful for the opportunity to serve Him.  Sava and I have needed much grace.  We realise that people expect Pastors to have always been ‘saintly’ and ‘holy’, but nothing could be further from the truth.  Just like everyone else, Pastors are in need of the grace of God in their lives, and we are no different.  For many years – in fact since Bible School days – Sava had been writing out the format for the church that he would one day pastor – he even had the name chosen - Kairos - believing that somewhere in the world God would place him to lead others into a fuller knowledge of God. The last place he expected God to call him to, was back home to his very own city of birth!  But God doesn't make mistakes.

We walked through several doors thinking they might be the right ones, but eventually we realised that God had called us to launch a new church altogether.  Both of us trembled at the very thought – what if nobody would join us – what if we failed – what if we hadn't really heard from God? There were many anxieties in the early days until we walked along with God and saw His hand open doors that no man could shut!  We launched on Facebook – something that was quite unheard of.  We had no team, no financial support, no building and no backup – but we took a step of faith that God would provide all that we needed and leaped into the dark!  It wasn't too long before God began to send us the most unlikely and wonderful people.

Rebecca Mace – an English girl who had worked for many years in the city doing an incredible work with hundreds of children – was inspired by the vision that God had placed in Sava’s heart and felt that God had spoken to her to join us.  Then, Luizi and Razvan, a young couple who were both brought up in Christian homes, came alongside us.  They helped us to paint the very first building we rented for our church and as soon as we spoke of the vision God had given, they felt it was something they could function in and grow closer to God. 

We now had five in our team and we felt that was enough for us to move ahead.  We met for prayer daily and were overwhelmed at the incredible miracles God wrought in those early days.  He showed us clearly that we were in His perfect will – despite the opposition that inevitably goes with taking blind steps of faith! 

God added to us slowly and surely.  A lovely young English couple called Lindon and Sam Craven felt God call them after reading our posts on Facebook, and enquired if they could possibly come and help us for a year.  They were an answer to prayer and on their arrival they clicked immediately with our team and brought their talents to the table, giving God their all. 

There have been many mountain top experiences since then and a few valley experiences too but we can truly say we have never had one day’s regret as to the call of God for us to be in this wonderful city at this pivotal time in the history of Romania.  We believe that the best is still ahead and we look forward with great anticipation as to where God will lead us. 

Please continue to pray for us as we endeavour to bring change in our city – a spiritual Revolution in a city that knows the consequences of change from the previous Revolution.  God can do it again!! Thank you for standing with us – financially and in prayer.

Wendy, Sava & the Kairos Team.

Read More